Simona Halep, înainte de finala Indian Wells: „Pot câștiga titlul, dar știu că mă așteaptă un meci greu. Jankovic luptă până la sfârșit”

Simona Halep, înainte de finala Indian Wells:
  • Publicat:
  • Actualizat:

SIMONA HALEP, în FINALA INDIAN WELLS, după ce Serena Williams s-a retras.

Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat că poate câștiga turneul de la Indian Wells, dar se așteaptă la un meci foarte greu cu sportiva sârbă Jelena Jankovic, locul 21 WTA, în finala competiției, informează site-ul oficial al WTA.

„Este o jucătoare dificilă, un adversar greu. Am jucat multe meciuri împotriva ei și fiecare a fost foarte dificil. Știu că trebuie să alerg mult, să lovesc mingile cu putere și să fiu agresivă. Trebuie să fiu concentrată la fiecare minge, deoarece ea luptă până la sfârșit. Dar sunt pregătită să joc împotriva ei. Pot câștiga acest titlu, dar mă aștept la un meci foarte greu”, a declarat Halep.

Românca a acces în ultimul act al turneului de la Indian Wells după ce americanca Serena Williams, locul 1 WTA, s-a retras înaintea partidei directe, din semifinale, din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Jankovic, locul 21 WTA și cap de serie numărul 18, s-a calificat în finală, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-1, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 30 WTA și cap de serie numărul 24.

Halep și Jankovic s-a mai întâlnit de patru ori până în prezent, iar românca a câștigat ultimele trei partide, toate meciurile lor disputându-se în trei seturi. Ultima lor întâlnire a avut loc în optimile de finală ale ediției 2014 a Australian Open, când Halep a câștigat cu scorul de 6-4, 2-6, 6-0. Tot sportiva din Constanța a câștigat și meciul din sferturile de finală ale turneului de la Roma, din 2013, cu scorul de 4-6, 6-0, 7-5, precum și pe cel din turul întâi al turneului de la Bruxelles, din 2012, cu scorul de 6-2, 3-6, 7-6 (3).

Singurul succes al jucătoarei sârbe în vârstă de 30 de ani a fost înregistrat în 2010, în turul întâi al US Open, scor 6-4, 4-6, 7-5.

Jankovic, antrenată în 2011 de Andrei Pavel, iar acum de fratele ei Marko, a ocupat locul 1 WTA în august 2008 și a câștigat peste 17 milioane de dolari din tenis. Ea s-a impus în 2010 la turneul de la Indian Wells și mai are în palmares alte 12 trofee la simplu. De asemenea, sportiva sârbă a mai disputat 19 finale, una fiind la US Open, în 2008, iar ultima la Bogota, în aprilie 2014.

Înainte de turneul american, Jelena Jankovic nu trecuse de turul al doilea la niciuna dintre cele patru competiții la care a participat în acest an.

Finala de la Indian Wells, SImona Halep – Jelena Jankovic, va avea loc duminică și va fi LIVE BLOG pe ProSport.

Calificarea în ultimul act este recomensată la Indian Wells cu un premiu de 439.420 de dolari și 650 de puncte WTA. Învingătoarea va primi 900.400 de dolari și 1.000 de puncte WTA.

MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două mesaje RO-Alert emise succesiv
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două…
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el avea 24
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el…
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×